Dispepco, 30 capsule, Bio Vitality

DISPEPCO - 30 capsule BioVitality DISPEPCO asociaza extracte naturale din plante renumite in medicina ayurvedica pentru proprietatile lor bactericide impotriva Helicobacter Pylori, bacterie responsabila de cresterea prevalentei bolilor stomacale. Compozitia in ansamblu este indicata in inflamatiile tractului digestiv, avand actiune antibacteriana, antiinflamatoare, antiulceroasa, calmanta si cicatrizanta. Contribuie la: - Imbunatatirea digestiei prin favorizarea echilibrului dintre bacteriile prietenoase si cele cu potential patogen; - Protectia mucoasei gastrice si duodenale impotriva actiunii bacteriei Helicobacter Pylori prin cresterea secretiei si vascozitatii mucusului la nivel gastric; - Reducerea excesului de acid stomacal si a inflamatiei; - Ameliorarea durerilor si arsurilor gastrice datorita efectelor calmante si cicatrizante; - Ameliorarea simptomelor specifice virusului Herpes simplex prin limitarea capacitatii de dezvoltare a acestuia; - Protectia mucoasei gastrice fata de actiunea coroziva a produselor acidifiante de natura alimentara sau medicamentoasa; - Eliminarea mirosului neplacut al gurii prin combaterea bacteriilor din cavitatea bucala. Ingrediente: Extracte de Glycyrrhiza glabra, Asparagus racemosus, Withania somnifera, Carum carvi, Foeniculum vulgare, Pulbere de Borassus flabellifer, Pulbere de Glycyrrhiza glabra. Mod de administrare: Incepand cu varsta de 6 ani, cate 2 pana la 4 capsule pe zi, inainte de masa sau la sfatul consultantului de specialitate. Contraindicatii: Alergie la oricare dintre ingrediente. Rolul componentelor: Planta erbacee perena din familia Liliaceae (dupa alte surse Asparagaceae), originara din Orient, in pamant cu un rizom si multe radacini fasciculare, din care iau nastere multi muguri carnosi acoperiti cu solzi; lasati sa creasca, mugurii ajung in lungime pana la 1 m si se ramifica foarte mult; frunzele sunt aciculare si moi, de fapt niste cladode tulpini modificate, dezvoltate la axila frunzelor solzoase, in manunchiuri de cate 4-15; florile sunt mici ca niste clopotei, galben-verzui, iar fructele niste bace rosii; infloreste in iunie-iulie. In scop culinar se recolteaza mugurii carnosi si suculenti, dar in scopuri medicinale se folosesc si radacinile. Se considera ca denumirea generica deriva din grecescul aspharagos sau asparagos, iar unii considera ca insusi termenul grecesc isi are originea din surse straine, precum ar fi cuvantul persan asparag, insemnand lastar, sau mladita. Cultivat in lumea larga ca si zarzavat de pret, arareori se mai intalneste salbatic, doar prin livezi, pe maluri, in margini de paduri. Cultivarea sparanghelului a inceput acum mai bine de 2000 de ani in regiunea din Estul Mediteranei. Grecii antici si romanii il pretuiau pentru aroma sa delicata si unica, consistenta suculenta si pentru calitatile sale medicinale, in deosebi pentru proprietatile diuretice. Il consumau proaspat in sezon si uscat iarna. S-a descoperit o reteta pentru gatit sparanghelul intr-o veche carte de retete a lui Apicius din secolul III D.H., Cartea a III-a. Era cultivat si de catre egiptenii antici a fost gasit pictat intr-o friza egipteana datand din mileniul 3 I.H. Medicul secolului II, Galen, a descris sparanghelul ca si "vindecator si curatator. Planta si-a pierdut popularitatea in Evul Mediu, dar si-a recapatat-o prin secolul XVII. Regele Frantei Ludovic al XIV-lea avea sere special construite pentru cultivarea acesteia. In prezent este pe larg folosita in arta culinara, sub diverse forme. Cartile de fitoterapie sustin proprietatile sale medicinale, printre care efectul diuretic, efectul de neutralizare a sarurilor de amoniu, de protejare a capilarelor de rupturi; se mentioneaza de asemenea proprietatile laxative ale fibrelor din compozitia sa. Gasim intrebuintari medicale si in medicina romaneasca de la mijlocul secolului trecut, acestea avand in vedere proprietatile sale diuretice si depurative, astfel fiind recomandat sub forma de salata si zarzavat la persoanele suferind de guta si aterioscleroza, de rinichi si inflamatii ale canalului uro-genital si ale vezicii urinare; era considerat inca tonifiant general iar prin gustul sau mai mult sau mai putin amar stimulent al apetitului si al digestiei. Se mai mentiona ca sparanghelul contine multa vitamina B1 si o apreciabila cantitate de vitamina C, facandu-se astfel indicat in toate avitaminozele respective. Sparanghelul este sarac in calorii si foarte sarac in sodiu. Este o buna sursa de vitamina B6, calciu, magneziu, si zinc, si o foarte buna sursa de fibre, proteine, de vitaminele A, C, E, K, tiamina riboflavina, de rutina, niacina, acid folic, fier, fosfor, potasiu, cupru, magneziu si seleniu, precum si de crom. Aminoacidul asparagina isi are denumirea de la sparanghel, care este foarte bogat in acest compus. Unii constituenti din sparanghel sunt metabolizati si excretati in urina, dand acesteia un miros dezagreabil, lucru cunoscut inca demult, specificat fiind in carti vechi din anii